“Adevarul” continua gherila sociologica indreptata impotriva Opozitiei. Daca ieri aflam din ziarul miliardarului ramas fara bani de salarii ca USL a coborat sub 50%, astazi aceeasi publicatie ne informeaza ca Victor Ponta este pe tobogan si ar fi pierdut peste 6 procente de incredere in perioada octombrie-decembrie, de la 25.7% la 19.6%, pe fondul scandalului cu Mircea Geoana. In schimb, conform datelor aceluiasi sondaj, atent prelucrate de angajatii domnului Patriciu, increderea in Crin Antonescu continua sa creasca.

Fara indoiala, excluderea din partid a fostului presedinte PSD si pierderea presedintiei Senatului de catre social-democrati i-au produs domnului Ponta un anumit deficit de incredere, atat in interiorul propriei formatiuni politice, cat si la nivelul publicului, in general. Cred, la randul meu, ca Victor Ponta a facut greseli strategice semnificative si ar fi putut transa cazul Geoana intr-o maniera mult mai inspirata. Insa, pe termen lung, actualul presedinte PSD si-a intarit pozitia, eliminand un adversar care, preocupat de propria revansa, era dispus sa negocieze orice, oricand si cu oricine pentru a-si asigura revenirea in prim-plan.

Cu o asemenea variabila in partid, aflata si in pozitia numarul 2 in stat, PSD putea risca, intr-un scenariu pesimist, o sciziune dramatica in ipoteza in care cineva (eventual, numarul 1 in stat) ar fi asigurat beneficii robuste taberei Geoana.

Asadar, minusul de incredere in domnul Ponta, chiar daca nu-i la fel de consistent pe cat ne prezinta IMAS, este o pierdere colaterala obiectiva, asumata pentru a rezolva o tema mult mai importanta. Intelegand acest fapt, jurnalistii “Adevarul” muta miza si incearca sa produca o tensionare a relatiilor dintre Ponta si Antonescu, prezentand, in contrast, pierderile unuia si castigurile celuilalt. Astfel, daca presedintele PSD a pierdut, in sondajul IMAS, 6 procente in 2 luni, presedintele PNL pare sa fi castigat peste un procent si jumatate in aceeasi perioada. Foarte probabil, datele contin si o nota de subiectiv, marja de eroare permitand ajustarile necesare pentru a amplifica diferentele.

In mod evident, scopul mediat al propagandei PDL-UNPR este tensionarea relatiilor Antonescu-Ponta, in principal prin alimentarea nemultumirilor interne din PSD. In momentul in care se prezinta tendentios decalajul dintre capitalul de incredere in cei doi copresedinti USL, se mizeaza pe o reactie de frustrare a social-democratului, recunoscut pentru temperamentul sau mai coleric, presat de proprii colegii de partid sa-si apere onoarea. Calculul ar putea fi corect, dar ignora doua aspecte esentiale:

Intrat in an electoral, PSD nu va risca sa-si rateze intrarea la guvernare din cauza unor conflicte interne. Cat timp USL va conduce in sondaje, niciun lider semnificativ din PSD nu-l va ataca/presa decisiv pe Victor Ponta. Domnii Antonescu si Ponta depind total unul de celalalt. In contextul actual, indiferent care s-ar prabusi, celalalt nu ar mai rezista in fruntea propriului partid mai mult de o luna. De aceea, Victor Ponta, frustrat sau nu de propriile probleme, nu-l va ataca deloc pe Crin Antonescu pe tot parcursul anului 2012. La fel vor proceda toti liderii grei din PSD, nu neaparat din loialitate fata de partenerii de Uniune, ci din instinct de conservare.

In consecinta, eforturile IMAS-Adevarul-Patriciu-Basescu de a tensiona relatiile Antonescu-Ponta raman un consum inutil de resurse si energie.