Seful statului a tinut sa puncteze pentru o ultima data nazintele sale in materie de calitati ale celui care ar trebui sa ocupe, dupa 9 decembrie, functia de prim-ministru al Romaniei. Traian Basescu isi doreste sa colaboreze, de pe pozitii executive, cu un politician abil, garant al stabilitatii tarii.
As vrea ca acel pe care il voi desemna pentru functia de premier, dar si cel pe care partidele ii vor propune sa fie o personalitate loiala interesului national, pe care sa il aseze deasupra intereselor de partid si de grup. As vrea ca cel care va deveni premier sa fie un om care a sustinut respectarea deciziilor Constitutiei, a principiilor statului de drept si a principiilor din UE. Valorile europene sa fie un mod de viata pentru politicianul care va dori sa fie premier. (…) Viitorul premier nu trebuie sa aiba vulnerabilitati, lucruri ascunse in propriul lui. Trebuie sa fie un om in viata caruia trebuie sa nu fie umbre, lucruri ascunse sau minciuni in autodefinirea lui. (…) As vrea sa fie un politician care sa rupa filmul urat in care ne aflam. Sa fie un politician care, aflat in fruntea Guvernului, sa poata prezenta garantii ca in Romania nu se vor mai prezenta derapaje. , a mentionat presedintele in conferinta de presa sustinuta vineri, potrivit Mediafax.
Mai mult, el nu ezitat sa rezume si propria parere despre campanie electorala ce a dominat Romania ultimei luni:
Etichetez campania electorala ca nerelevanta fata de realitatile Romaniei. Partidele nu au reusit sa faca o campanie care sa plece de la premisele reale in care se afla Romania., a conchis presedintele Basescu.
Principalul aspirant la functia descrisa anterior, presedintele USL, Victor Viorel Ponta, candidat la randul sau din partea USL intr-un colegiu din Gorj, a incununat si el, discursiv, finalul campaniei electorale prin cateva precizari despre viitorul apropiat si convingerea ca va ocupa, pentru urmatorii 4 ani, scaunul de premier.
Dupa care a distrus Romania, cel putin pe scena politica, duminica seara va fi o obligatie intai de armistitiu si dupa aceea de pace. Cel care va incalca pacea, cel care va ridica sabia va muri de sabie. (…) Asa maimutica, pisic cum sunt eu, voi fi prim-ministru. Basescu nu are ce face. Trebuie sa traiasca cu mine., a declarat primul-ministru, vineri seara, la Romania TV.
Colegul de Uniune al lui POnta, presedintele PNL, Crin Antonescu, candidat si el pentru un mandat de Senator in judetul Teleorman, s-a declarat de acord cu portretul robot “sec” realizat de Basescu pentru viitorul Prim-Ministru dar crede cu desavarsire ca aceste comentarii ale sefului statului sunt o ultima pregatire a terenului ce va fi dominat de USL. Problema ridicata de Antonescu nu tine de numirea unui nou sef de cabinet guvernamental ci de modul de desfasurare a procesului de vot.
Vicepresedintele liberal al USL a ales sa atraga atentia, in ultima sa interventie publica, de vineri seara, asupra posibilitatii fraudarii alegerilor de catre PDL, prin tiparirea paralela a unor buletine de vot.
Circula zvonuri despre incercarea adversarilor nostri politici de a procura sau de a produce buletine de vot in surplus, care sa fie introduse printr-un mijloc sau altul in urne pentru a se putea solicita nerecunoasterea sau suspendarea alegerilor, pentru a rezulta un numar de buletine mai mare. Exista un remediu sigur si anume: atentia, seriozitatea, concentrarea tuturor membrilor birourilor electorale, tuturor reprezentantilor nostri in sectii si inca o data preocuparea de a nu se lasa provocati, de a nu se lasa atrasi in nici un fel de dispute si de a respecta legea intocmai cum este formulata, de la prima ora si pana cand se incheie procesul electoral, a amintit liderul PNL im conferinta de presa sustinuta vineri seara, potrivit NewsIn.
Va reamintim ca la scrutinul electoral de duminica s-au inscris 2.451 de candidati apartinand unui numar de 12 formatiuni politice. Ei concureaza in 52 de colegii uninominale, pentru obtinerea unuia dintre cele 315 locuri din Camera Deputatilor si 137 din Senat.
In acest sens, pentru alegerile legislative de maine vor fi deschise 18.762 de sectii de votare- dintre care 18.457 in Romania si 305 in strainatate-. 1,3 milioane de buletine de vot au fost deja tiparite.
De asemenea s-au confectionat 17,6 milioane timbre autocolante si 93.780 stampile cu mentiunea “Votat”.
Astazi, 8 decembrie 2012, in ajun de alegeri, orice incercare de promovare electorala este interzisa. Sa ne bucuram de calmul aparent apolitic si de acea liniste dinaintea furtunii.
Pentru prognoze sintetice si avertizari, inoarceti-va, cu incredere, privirile catre Tesmedia.