Agentia de evaluare financiara Moody’s a anuntat, pe 29 iulie, ca are in vedere o noua retrogradare a ratingului Spaniei, care in prezent este de Aa2, pe fondul situatiei financiare instabile a comunitatilor sale.

Ultima retrogradare a ratingului Spaniei a fost realizata de Moody’s pe 10 martie, iar agentia se pregateste acum pentru o masura similara.

Bursa de la Madrid a reactionat imediat la aceasta situatie, pierzand 1,42% in primele ore dupa deschidere, in timp ce dobanzile spaniole pe zece ani au depasit din nou 6%, ceea ce obliga statul iberic sa se finanteze la costuri astronomice.

In aceste conditii, devine evident faptul ca Spania a pus degeaba la punct planuri de austeritate prin care sa isi reduca deficitul si reforme prin care sa isi modernizeze piata muncii, sistemul de pensii si sectorul bancar.

Spania a intrat in vizorul pietelor de mai bine de un an, iar Fitch si Standard & Poor’s i-au degradat ratingul inca din aprilie, respectiv mai 2010.

Moody’s isi sustine decizia de a retrograda din nou ratingul Spaniei prin doua argumente. Primul se refera la “presiunile continue de finantare cu care se confrunta guvernul spaniol”, acestea riscand sa se accentueze in favoarea acordului european de sprijinire a Greciei.

Acest acord a creat un precedent, deoarece a implicat si sectorul privat, si a marcat majorarea riscului cu care se pot confrunta investitorii ce detin obligatiuni ale tarilor fragile din zona euro.

Cel de-al doilea argument face referire la dificultatea Spaniei de a-si reduce deficitul, din cauza unui “mediu de crestere slaba” si a “diferentelor bugetare ce persista intre mai multe administratii regionale”.

Potrivit AFP, economia spaniola se chinuie inca sa iasa din criza, afisand o crestere aproape nula in primul trimestru al acestui an (0,3%) si o rata a somajului de peste 20% in cel de-al doilea trimestru.

Agentiile de evaluare financiara, dar si analistii si Fondul Monetar International (FMI) si-au exprimat, de mai multe luni, ingrijorarea cu privire la situatia financiara a celor 17 comunitati autonome ale Spaniei, a caror datorie totala ajunge la 121 de miliarde de euro si care nu depun suficiente eforturi pentru a-si reduce deficitele.

De aceea, Moody’s a retrogradat cu cate o treapta ratingurile a sase dintre aceste regiuni, din cauza “deteriorarii situatiei lor bugetare si a datoriei lor”.

In plus, Moody’s “prognozeaza ca guvernele regionale nu isi vor indeplini obiectivul colectiv privitor la deficit, acela de a avea o diferenta de pana la 0,75% din PIB (produsul intern brut), ceea ce va face si mai dificil de atins obiectivul general al guvernului privind deficitul”.

Pana de curand, finantele comunitatilor spaniole erau foarte putin controlate de stat, care a decis insa sa introduca un prim element de supervizare, fixand o serie de obiective necesare reducerii deficitului.

In 2010, deficitul a urcat la 2,83% din PIB, depasind usor pragul oficial de 2,4%, astfel ca, in primele trei luni ale acestui an, doar jumatate dintre regiunile autonome afisau un deficit conform cu acest obiectiv.