Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca Planul pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul 2021 a fost finalizat, in urma incheierii procesului de consultare publica, care s-a desfasurat pe parcursul a doua saptamani. Demersul de consultare publica si implicare a mediului asociativ la elaborarea Planului anual constituie o premiera in activitatea MAE si a facilitat dialogul misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei cu reprezentanti ai mediului asociativ si ai comunitatilor romanesti din statele de resedinta”, arata un comunicat de presa al MAE.

Conform sursei citate, in urma acestui proces, lansat la 1 aprilie 2021 (http://www.mae.ro/node/55250), au fost primite peste 1.000 de solicitari si propuneri (prin email, telefonic sau retele sociale), iar pe baza acestor recomandari, fata de calendarul propus initial, vor fi organizate, suplimentar, consulate itinerante (mobile) in Republica Italiana (Trapani, Sicilia), Statele Unite ale Americii (San Francisco, Portland, Seattle, Las Vegas, Denver, Phoenix) si Ecuador (Quito). De asemenea, in urma acestui proces, au fost modificate perioadele si/sau locatiile in care urmeaza sa fie organizate consulate itinerante (mobile) in Australia, Canada, Republica Elena, Republica Franceza si Statele Unite ale Americii.

Conform calendarului actualizat in baza procesului de consultare publica, MAE mentioneaza ca misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei vor organiza in cursul acestui an peste 100 de consulate itinerante (mobile), dupa cum rezulta din documentul anexat AICI.

Totodata, MAE precizeaza ca, de la inceputul acestui an, din calendarul propus initial au fost deja organizate un numar de 10 consulate itinerante (mobile) in Australia (Brisbane), Republica Italiana (Reggio Calabria), Republica Malta (Aura), Regatul Danemarcei (Aalborg), Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (Newcastle, Bristol, Plymouth, Hull si Coventry) si Regatul Spaniei (Insulele Canare).

Ministerul reaminteste ca demersul privind stabilirea unei noi proceduri privind organizarea consulatelor itinerante (mobile), ce introduce, printre altele, si organizarea de consultari publice in acest sens, vine in sprijinul cetatenilor romani din afara tarii, ca raspuns la semnalarile cu caracter general sau punctual primite din partea acestora si in intampinarea nevoilor comunitatilor de a avea acces predictibil la servicii consulare, cat mai aproape de domiciliul sau resedinta in strainatate.

De asemenea, noua procedura face parte din planul amplu de reforma consulara, initiat de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, noua procedura de realizare a consulatelor itinerante (mobile) urmarind realizarea unui calendar anual de organizare a acestor actiuni, care sa ofere o mai mare predictibilitate a furnizarii de servicii consulare membrilor comunitatilor romanesti. Principalele elementele de noutate stabilite prin noua procedura mai prevad, printre altele, criterii mai clare privind organizarea de consulate itinerante (mobile), rezultate mai ales din consultarea mediului asociativ si a membrilor comunitatilor romanesti, precum si masuri de eficientizare a comunicarii acestor initiative in spatiul public, pentru o buna informare, in timp util, a persoanelor  interesate.

Consulatul itinerant (mobil) este o activitate cu caracter ocazional care presupune deplasarea unei echipe consulare mobile intr-o localitate unde se afla o comunitate romaneasca, aflata la distanta fata de un oficiu consular permanent, in vederea prestarii de servicii consulare solicitate de membrii comunitatii respective. Echipele consulare mobile sunt formate din consuli si functionari consulari ai misiunii diplomatice sau oficiilor consulare care organizeaza aceasta activitate si sunt dotate cu echipamente tehnice necesare preluarii si procesarii serviciilor consulare in regim offline.

Cu ocazia acestor consulate itinerante (mobile), se poate procesa o gama foarte variata de servicii consulare, precum acte notariale, documente de calatorie si de stare civila, obtinere de acte din Romania etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here