Fiindca ne apropiem de finalul de sezon al branduselor si ghioceilor, m-am gandit ca ar fi cel mai bun moment sa recapitulez aici care sunt cele mai bune perioade pe parcursul anului in care sa dam fuga pe munte sa vedem muuulte flori frumoase si culori nemaipomenite. De ce? Pentru ca de obicei perioadele sunt destul de scurte si le putem rata usor daca nu stim cand si cam pe unde sa mergem.

1. Sezonul branduselor si ghioceilor

Este de regula intre 1 martie si 30 aprilie. Este un sezon destul de lung, asa ca putem jongla un pic cu datele. Aceste floricele mici si dragalase se gasesc de regula cam intre 800 de metri si 1500 de metri, in poieni.

*Brandusele si ghioceii nu se gasesc de regula impreuna in acelasi loc, insa mai sunt si astfel de locuri.

*Exista ani si locuri in care brandusele rezista chiar si pana la 1 iunie. Iar unele apar si toamna.

Cateva locuri si date din ultimii ani:

13 aprilie 2013, Bucegi, Poiana Izvoarelor

11 aprilie 2010, Ciucas, pe traseul de la Muntele Rosu spre “La Rascruce” (triunghi rosu)

11 aprilie 2010, Ciucas, pe traseul de la Muntele Rosu spre Cabana Ciucas (banda galbena)

28 aprilie 2012, Leaota, Foto Ioan Stoenica

In plus, daca mergeti in perioada aceasta in ture pe dealuri in zone rurale, veti gasi o frumusete de peisaj, cu pomi infloriti si iarba verde (iarba verde mai sigur dupa 15 aprilie :).

7 mai 2011, Botiza, Foto Adrian Petrisor

25 aprilie 203, satul Pestera, jud. Brasov, Foto Ioan Stoenica

2. Sezonul smardarului

Varful sezonului tine de regula cam 2 saptamani, in intervalul 1 iunie – 1 iulie, in functie de masiv. Momentul de „maxim  roz” 🙂 tine destul de putin, astfel ca daca ratam perioada exacta, il gasim fie neinflorit de tot, fie trecut.

De asemenea difera mult si de la masiv la masiv, dar si de la an la an, astfel ca am realizat ca e o adevarata provocare sa nimeresti smardarul la momentul cel mai bun 🙂

De exemplu, anul trecut gaseai smardar in Ciucas si Leaota la 1 iunie. In Fagaras insa, pe versantul nordic se gasea inflorit puternic cu vreo 2 saptamani mai tarziu.

Smardarul se mai numeste popular si bujor de munte, iar denumirea in latina, rhododendron, este de asemenea cunoscuta printre muntomani. Se gaseste in tufe pitice in etajul subalpin, cam intre 1700 de metri si 2000 de metri.

Atentie! Nu inseamna ca veti gasi smardar in orice loc de pe munte intre altitudinile acestea. Smardarul se gaseste doar in anumite zone, in anumite masive, si conteaza mult, printre altele, si morfologia terenului si orientarea versantului fata de soare.

Cateva locuri si date din ultimii ani:

16 iunie 2013, Fagaras, Muchia Dragusului (punct rosu, porneste din Sambata de Sus)

18 iunie 2011, Ciucas, Culmea Bratocea (banda rosie) (era deja cam tarziu pentru smardar)

11 iunie 2010, Ciucas, Foto Ioan Stoenica

3. Sezonul de toamna

Nu sunt flori, insa toamna exista o scurta perioada in care muntele (zona de padure si zonele rurale) capata cele mai diverse, vii si frumoase culori din tot anul. V-am mai povestit despre asta, este vorba de aproximativ 15 octombrie +/- un weekend, in functie de masiv, din nou, dar si de altitudine.

Cateva locuri si date din ultimii ani:

20 octombrie 2012, Cozia, pe traseul de la Manastirea Turnu la Manastirea Stanisoara (banda rosie)

20 octombrie 2013, pe dealurile din Moeciu de Sus, vedere spre abruptul branean al Bucegilor

21 octombrie 2012, Cozia, la rasarit langa Cabana Cozia

19 octombrie 2013, pe dealurile din Holbav

30 octombrie 2011, satul Pestera, vedere spre Muntii Bucegi

29 octombrie 2011, pe drumeagul dintre satul Pestera si satul Magura, vedere spre Prapastiile Zarnestilor, Piatra Craiului

20 octombrie 2012, Magura, jud. Brasov, Foto Adrian Petrisor

30 octombrie 2011, Arsura, Cluj, Foto Adrian Petrisor

30 octombrie 2011, Arsura, Cluj, Foto Adrian Petrisor

7 octombrie 2011, Crovurile din Mehedinti,  Foto Ioan Stoenica

7 octombrie 2011, in Muntii Mehedinti,  Foto Ioan Stoenica