Arta Luminitei Ciupitu apartine acelei umanitati captivate de propria sa devenire. Pe urmele tacerilor lui Jean Giraudoux, creatoarea stie ca in spatiul artei taina tine un loc mai nobil si mai durabil decat dezvaluirea ei.
 
Recenta personala a acesteia inaugurata in spatiile Bibliotecii Metropolitane Bucuresti-filiala Ion Creanga, duhovnicesc numita InSemne Crestine( grafica-pictura) trimite la un roditor dialog cu transcendentul, sensibil la glasul adevarului evanghelic, caruia autoarea i se asociaza.
 
Structurata pe cicluri tematice convergente( v.tema ochiului Pantocratorului, tema sacrificiului christic, a suprimarii raului prin ciclul dedicat Sf. Gheorghe ucigand balaurul, a pestilor si a painii sacramentale, a sfintei Trinitati, a misterului Genezei si a Resurectiei) expozitia configureaza portretul unei artiste care-dincolo de limbajul plastic adoptat: pictura, grafica, desen, litografie- peregrinand pe varii teritorii stilistice dovedeste o ferma stapanire a mijloacelor de expresie, dublate de o cultura si experienta muzeistica aparte.
 
Privita in medias res, ea atesta drumul ascendent al acelei rugaciuni a inimii evocata de Sf.Augustin in Confesiunile sale. Potentandu-si sentimentele in maniera bizantina, Luminita Ciupitu imagineaza pe de o parte, un spatiu al mantuirii fiintei prin gratia divina, iar pe de alta parte, unul supus contemplarii, altfel spus, o magna charta picturala a izvoarelor credintei. De altfel, cum o demonstreaza si titlul, expozitia semnifica pentru autoare, acel binecuvantat topos, in care totul e trecere, chemare reciproca si la fel, o fertila asteptare a salvarii.
 
Recursul ei la arta religioasa( la acele simboluri revelatoare apartinand hieratismului bizantin) poarta cu sine un acord cromatic singular, ale carui origini( con)duc la evul plasticii romantice si la ofrandele lui imagistice( a la Chasseriau), echivaland in spatiul sunetelor cu acea musica sacramentale a unui Orlando di Lasso si ale sale arabescuri a capella. Luminita Ciupitu dezvaluie-in derularea acestei intime marturisiri- o dorinta de expansiune si, in aceeasi masura, de reculegere a fiintei, ce se regaseste, transfigurat, in universul iubirii crestine, sursa insasi a mantuirii acesteia, cum spunea in scrierile sale post-bizantine, Sf.Anton de Padova. Ca si Marie Laurencin altadata, artista incearca a gasi prin propriile exercitii de interiorizare, acele moduri ale apropierii de lumina semintelor ceresti.
 
In viziunea sa coexista doua modalitati de a intelege si parcurge via magna a credintei: in reculegere si in miscare; in aceasta ordine, creatia devine o alta eucharistie, de o pura elevatie; ea va fi insotita de o anume transubstantiere a gandului, instituind o lege a conservarii fapturii umane prin intermediul liniei si culorii. Pictura sa contine ceea ce s-ar putea numi o miscare procesionala a gandirii, conjugand afinitati cu izvoarele renascentist-florentine ale desenului si cele apartinand epocii flamande a gravurii.Inspirat marcata de arpegii vocal-instrumentale( v. aportul substantial al Coralei de muzica a capella a Manastirii Casin, dirijata de maestrul V.Ciurdea si a talentatilor elevi si studenti concertisti) expozitia s-a dorit a fi un prolog al trairii panecumenice. Ea incearca sa-l invete pe celalalt cu rugaciunile cerului.
 
Pentru Luminita Ciupitu pictura devine-mediata de imaginea ochiului divin- o descindere in interior, in acea catedrala salvatoare a sufletului, cum o numea Sf. Ieronim; privirea ce se intoarce in suflet e astfel egala cu spectacolul celest al protejarii fiintei, alcatuind in sine, simbolul cuplului originar. Doar in acest mod spirala poate invinge in disputa cu linia dreapta rinascimentala; in compozitile sale un echilibru interior insoteste sarbatoarea ecumenica a personajelor( v. aici ciclul dedicat Sf.Gheorghe si misiunii sale purificatoare). Lumea in imaginarul acesteia e o vesnica, suprema repetitie a sacrificiului testamentar.
 
Arta nu e numai o trecere pe poarta uneori fragila a idealului, ci ea il poate regasi, redimensiona, prin intelegerea semnelor oraculare ale divinitatii. In acest mod expozitia sa inchipuie o alta ipostaza a puritatii; ea nu oboseste privirea fiindca in cuprinsul ei exista bucuria intalnirii aproapelui, iar sentimentele plutesc esentializate, precum monadele. E aici o invitatie la reflectie, transmisa celuilalt, fara efemere strategii sau retorici.
 
Insemnele sale crestine afirma faptul ca in toate e necesara o anume distanta, o privire in stare sa restaureze chipul adesea ultragiat al memoriei; a face din asteptarea revelatiei dovada puterii spiritului, acceptand dialogul cerului si al culorilor e principala cucerire a artei Luminitei Ciupitu. Conversand virgilian cu anotimpurile firii, aceste compozitii poarta cu ele ceea ce Rafael Alberti spunea despre zborul pasarilor: zbaterea unui vis ingandurat….