In articolul de azi avem bucuria de a va  reda cateva impresii de la concertul  de aseara, ce face parte din categoria Mari Orchestre ale Lumii, prezente in editia  cu numarul 21 a prestigiosului Festival George Enescu. Daca nu ati avut ocazia sa fiti live la acest festival, va recomandam celor pasionati de muzica instrumental clasica, sa urmariti transmisiunile televizate. Cu siguranta va vor bucura si va vor da o stare de bine.

In seara de marti 03.09.2013  a urcat pe scena Orchestra Pittsburgh Symphony condusa de dirijorul  austriac Manfred Honeck si solista de origine chineza Yuja Wang la pian, pentru a reda ariile muzicale compuse de P.I. Ceaikovski – Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra in si bemol minor op. 23  si D. Sostakovici – Simfonia nr. 5 in re minor op. 47.

Necunoscatoare in ale muzicii, decat la nivelul unei simple spectatoare-admiratoare de arta in general, pot spune ca am ramas foarte placut impresionata de performanta solistei Yuja Wang si a intregii orchestre simfonice  conduse  de Manfred Honeck.

Yuja Wang si-a facut aparitia intr-o rochie simpla rosie, plina de jovialitate si naturalete, iar maestrul Manfred Honeck cu un zambet larg si entuziasm a deschis seara mobilizand fiecare membru al orchestrei.

Combinatia pian, vioara, violoncel, contrabas, timpani, flaut si alte instrumente cu tonalitatate diferita, a fost superb redata de membrii orchestrei, fiecare in sincron perfect, pentru a intregi opera muzicala a compozitorilor. Yuja Wang parca mangaia clapele pianului….iar cand trebuia le domina pentru a scoate sunetele fine dar si puternice ale compozitiei Ceaikovski.

Am avut ocazia sa stau in primele randuri si am putut observa detaliile care au facut deliciul serii. Mi-a placut mult Yuja: dedicata total, a facut bis la aplauzele salii, s-a inclinat simpatica in fata publicului de nenumarate ori, probabil si ea coplesita de numeroasele aplauze. Iar dirijorul orchestrei Pittsburgh, Manfred Honeck a reusit sa dirijeze in perfecta armonie, cand serios si impunator, cand bland si degajat, in functie de partiturile serii.

Desi in ultima parte a programului a fost compozitia Sostacovici, un interpret la flaut (sper ca am nimerit intrumentul), a interpretat si o mica parte din Rapsodia Romana compusa  George Enescu. A fost un semn de respect pentru  muzica lui George Enescu, a faptului ca festivalul are loc in Romania. Imediat sala a reactionat cu ropote de aplauze, iar la finalul partiturii toti spectatorii s-au ridicat in picioare. Emotionant…

Trecerile muzicale ritmice au fost impresionante: minute de relaxare si liniste cand se auzeau cateva acorduri fine de vioara sau clinchete discrete, cu treceri la un amalgam exploziv de sunete  puternice ale celorlalte instrumente.

Apoi la final am remarcat cat de frumos dirijorul a ridicat fiecare interpret in picioare pentru a primi aplauzele cuvenite in regim propriu, atestand in felul acesta importanta fiecaruia, ca la final sa ridice toata orchestra. Sunt unele lucruri sensibile ce tin doar de lumea artistilor, a frumusetii culturale, a mediului din care acestia fac parte. Mai mult nu am cum sa redau in cuvinte, muzica se simte si cam atat. Totusi  sper ca v-ati facut o imagine de ansamblu asupra concertului.

Seara s-a incheiat de fapt tarziu in noapte, cu 3 bis-uri, aplauze si multe zambete. Am vazut oameni care-si exprimau bucuria participarii la concert si sper ca Festivalul George Enescu sa devina din ce in ce mai rezonant in cadrul festivalelor de cultura, muzicale ale lumii.

Voi reveni cu drag si cu alte scurte impresii in articole, pe masura ce voi participa si la celelalte seri din cadrul George Enescu Festival.