Poate ca subiectul metodelor contraceptive a fost dezbatut de foarte multe ori si cu siguranta fiecare dintre noi avem destule informatii referitoare la aceste lucruri.
Am sa tratez in mod deosebit una dintre aceste metode si anume, pilula de a doua zi. Vom vedea ce este de fapt aceasta pilula minune, ce efecte are, la ce costuri se comercializeaza, indicatii si contraindicatii precum si efectele produse.
Ce este pulila de a doua zi?
Pilula de a doua zi este metoda contraceptiva de urgenta care se poate utiliza numai dupa ce actul sexual neprotejat a avut loc, sau prezervativul folosit s-a rupt.
Aceasta pilula contine progesteron si estrogen care ajuta la cresterea sau oprirea ovulatiei. In acest fel, ovulul fecundat este impiedicat sa ajunga in uter iar productia de hormoni necesari unei sarcini este stopata.
Cum se administreaza corect pentru a a avea o eficienta cat mai mare?
Pilula minune vine la pachet in doua exemplare. Prima dintre ele se administreaza in maximum 72 de ore de la momentul contactului sexual neprotejat ( farmacistele ne recomanda sa le luam in primele 12 ore pentru eficienta maxima ), iar cea de-a doua se administreaza la 12 ore.
Din fericire nu exista o limita de varsta la care se poate lua aceasta pastila. Toate femeile sau fetele care si-au inceput viata sexuala pot apela la aceasta metoda pentru evitarea unei sarcini nedorite. De preferat este sa ramana o solutie de urgenta si sa nu folositi aceata metoda mai mult de doua ori pe an. Daca este folosita prea des, pastila minune poate provoca hemoragii interne, infectii ale tractului genital, dereglari hormonale, cefalee, varsaturi, etc.
Care sunt efectele secundare?
Efectele secundare difera de la organism la organism, dar in general femeile care au luat aceasta pastila acuza senzatii de voma sau greata, sangerari vaginale, anemie, oboseala, durere abdominala sau perturbari ale ciclului menstrual. Datorita acestor efecte, pilula nu este recomandata adolescentelor.
Cat de eficienta este aceasta metoda contraceptiva?
Din cauza faptului ca fiecare organism reactioneaza diferit la administrarea pastilei, nu se poate afla o rata fixa a eficientei. In functie de ziua de ciclu menstrual al femeii, riscul de sarcina creste de la 8% cu cateva zile inainte de ovulatie, pana la 36% in ziua ovulatiei. Astfel, procentul eficientei pilulei minune este de cel putin 75%.
Contraindicatii:
Nu se recomanda administrarea pilulei de a doua zi in cazul femeilor care sufera de:- astm- insuficienta cardiaca- hipertensiune- migrena- epilepsie- diabet- disfunctii renale- afectiuni hepatice- depresie- tromboflebite- hemoragie cerebrala- icter de sarcina- carcinoame de san, de ovar sau de uter
Cat costa pilula de a doua zi?
Pe piata se gasesc mai multe asemnea pastile iar pretul variaza intre 57 de lei si 110 lei ( modificari de pret apar in functie de farmacia de la care le achizitionati ).
Daca medicii nu recomanda in mod deosebit administrarea acestor pastile, la fel procedeaza si farmacistele. Ele sustin ca de preferat este sa folosim prezervativul, inelul vaginal, steriletul sau pilulele contraceptive orale. Sub nicio forma nu recomanda metoda de urgenta in cazul adolescentelor datorita faptului ca organismul lor este intr-o continua dezvoltare iar administrarea unei astfel de pastile poate avea efecte negative pe termen lung si poate afecta dezvoltarea corecta a organismului. De preferat este sa cititi cu atentie prospectul inainte de administrare iar in cazul in care apar reactii adverse este obligatoriu sa va adresati unui medic ginecolog.