27 de miliarde de euro s-au evaporat in cinci ani din valoarea celor mai mari 100 de companii de pe bursa, aflam din Ziarul Financiar . Cele mai mari 100 de companii de pe bursa valorau in iulie 2007 peste 36 de miliarde de euro si aveau o pondere de 96% in capitalizarea totala a bursei.

Dupa cinci ani, valoarea acelorasi companii a scazut de patru ori, la 9 miliarde de euro, din cauza prabusirii preturilor actiunilor, dar si a deprecierii cu 30% a leului fata de euro. Petrom, cea mai mare companie locala, valora peste 10 mld. euro in iulie 2007, iar acum capitalizarea este de 4,2 mld. euro, desi profitul companiei a crescut spectaculos si se apropie de un miliard de euro. BRD, care ajunsese in 2007 sa valoreze aproape 6 mld. euro, a scazut acum la 1,3 mld. euro, iar Alro Slatina s-a prabusit de la 2,5 mld. euro la 360 mil. euro. Dintre cele 100 de companii noua s-au delistat, iar una a dat faliment (Flamingo). De asemenea, in perioada luata in calcul, Alro a…

5 Iunie 2012 Economie

Actiunile dezvoltatorului imobiliar Impact, ale transportatorului de energie electrica Transelectrica (TEL) sau titlurile BRD – a doua banca de pe piata locala, se numara printre actiunile care au scazut in ultimele sedinte la minimele untimilor doi ani si jumatate, titreaza Ziarul Financiar. Indicele BET-C care urmareste evolutia tuturor companiilor de pe bursa (cu exceptia SIF-urilor) a ajuns vineri la cel mai scazut nivel din ultimii doi ani si jumatate. Cu toate ca multe actiuni sunt inca departe de minime, altele au fost puternic lovite de scaderile din ultima perioada, ajungand la cele mai reduse niveluri din ianuarie 2010 pana in prezent. Pe langa companiile pomenite mai sus, putem spune ca Dafora Medias, Condmag Brasov si Banca Carpatica sunt cam in aceeasi situatie. La rezultatele slabe au contribuit, dupa caz, fie pierderile raportate in ultimii ani, fie profiturile reduse sau retragerea unor actionari, toate acestea combinate cu scaderile care au lovit…

4 Iunie 2012 Media

Premierul Victor Ponta a declarat in legatura cu situatia financiara a TVR, ca nu are in vedere deblocarea conturilor institutiei de catre Guvern, intrucat conducerea institutiei trebuie sa prezinte o solutie pentru datoriile de 120 de milioane de euro. “TVR trebuie sa imi prezinte o solutie mie si cetatenilor care dau bani la taxa de televiziune cum se reorganizeaza in viitor ca sa nu produca acele, sunt 120 de milioane de euro datorii, in conditiile in care TVR este singura televiziune care beneficiaza de taxa TV si este singura televiziune care primeste subventie de la buget pentru relee. Ori, eu nu vreau sa se schimbe o conducere pusa de PDL si de Traian Basescu cu o conducere pusa de USL sau de PSD (…) Nu vreau sa fie nimeni de la USL la conducerea televiziunii“, sustine Ponta.

30 Mai 2012 Bursa

 Guvernul a renuntat la initiativa de impozitare a fiecarei tranzactii in castig, criticata de jucatorii din piata de capital, si a decis ca impozitarea profitului sa fie efectuata anual, ordonanta de urgenta care modifica in acest sens Codul Fiscal fiind aprobata in sedinta de miercuri a Cabinetului, transmite Mediafax. Astfel, brokerii vor determina castigul net anual sau pierderea neta ca diferenta intre castigurile si pierderile inregistrate in cursul anului trecut pana in ultima zi a lunii februarie a anului curent. Initial, Ministerul Finantelor a lansat in dezbatere publica un proiect care stabilea ca societatile de brokeraj trebuie sa retina un impozit anticipat de 16% pentru fiecare tranzactie pe profit, prevedere care a atras imediat nemultumirea brokerilor si investitorilor din piata de capital. Acestia au afirmat ca o astfel de masura va descuraja investitorii sa tranzactioneze si va incetini dezvoltarea bursei, si asa greoaie, si au propus revenirea la…

6 Iunie 2012 Economie

Un numar de 13 banci au imprumutat ieri de la Banca Nationala, pentru sase zile, suma record de 12 miliarde de lei, aflam din Ziarul Financiar. Banca Nationala a stabilit ieri un nou record la operatiunile de alimentare a bancilor cu lichiditati in lei garantate cu titluri de stat, injectand peste 12,1 mld. lei (2,7 mld. euro) pe sase zile in conturile a nu mai putin de 13 institutii de credit. De la sfarsitul lunii februarie 2012, volumul fiecarei operatiuni repo (furnizare de lichiditate contra titluri de stat) s-a situat constant peste pragul de 5 mld. lei, reflectand conturarea unui deficit constant de lei. Bancile transforma o parte din aceasta lichiditate in euro si trimit valuta peste granita, este de parere Florin Citu, analist financiar. BNR nu a mai facutinjectii de lichiditate in volume asa de mari din toamna anului 2009, cand 22 de banci au luat de la BNR 11,2 miliarde de lei pentru doua zile, atunci cand dobanzile de pe piata interbancara depaseau si cu trei…

6 Iunie 2012 Web

O treime din utilizatorii Facebook din SUA petrec mai putin timp pe reteaua sociala in comparatie cu inceputul anului. Asta pentru ca cei 34% gasesc Facebook ca fiind “plictisitor”, “irelevant” sau “nefolositor”. Numai 20% din repondentii unui studiu demarat de Reuters in colaborare cu Ipsos spun ca petrec mai mult timp pe Facebook decat o faceau in urma cu jumatate de an. 50% si-au pastrat duratele de vizita a profilului virtual. Intrebati daca intra in fiecare zi pe Facebook, 40% din utilizatori au raspuns afirmativ. Cei mai activi sunt userii cu varste intre 18 si 34 de ani, potrivit CNET. In ceea ce priveste succesul produselor promovate pe reteaua de socializare, 80% din useri au spus ca nu au cumparat niciodata un produs sau serviciu ca rezultat direct al anunturilor vazute pe site. Cresterea veniturilor este de o importanta majora pentru Facebook, mai ales dupa listarea la bursa. In 2011, compania a inregistrat vanzari de 3,7…

5 Iunie 2012 Companii

Facebook a avut la inchiderea Nasdaq de luni 26,9 dolari pe actiune, dupa ce analistii de la Bernstein au indicat un pret tinta de 25 de dolari pentru actiunile retelei de socializare, scrie Bloomberg. Sanford C. Bernstein (pomenita in general pe scurt ca Bernstein) este divizia de cercetare pe vanzari a AllianceBerbstein, firma de renume care se ocupa, printre altele si cu managementul investitiilor. Cu alte cuvinte, de la oferta publica initiala de 38 de dolari, actiunile Facebook au scazut cu 29%. “E greu sa argumentezi in favoarea detinerii de actiuni azi”, indica raportul Bernstein, referindu-se la actiunile Facebook. Astfel, actiunile retelei au scazut cu 29% de la oferta publica initiala. Caderea actiunilor retelei a fost in buna masura atribuita migratiei user-ilor de la computerele traditionale spre aplicatiile mobile, fenomen cu care se pare ca Facebook nu s-a pus inca destul de bine la punct. Altfel spus, viteza de reactie nu a fost pe masura……

30 Mai 2012 Lideri IT

 Mark Zuckerberg nu se mai numara printre cei mai bogati 40 de oameni din lume, dupa ce deprecierea puternica a actiunilor retelei de socializare a redus averea fondatorului Facebook cu aproape 5 miliarde de dolari de la momentul listarii, pe 18 mai, transmite Bloomberg, preluat de Mediafax. Averea lui Zuckerberg (28 de ani) a scazut marti la 14,7 miliarde dolari, de la 16,2 miliarde dolari vineri, dupa scaderea actiunilor Facebook cu aproape 10% pe piata Nasdaq, la 28,84 dolari. Facebook s-a listat la bursa pe 18 mai, la un pret de 38 dolari pe actiune. Astfel, titlurile retelei de socializare au pierdut aproape 25% din valoare, cea mai slaba performanta in randul marilor oferte publice initiale ale ultimilor 10 ani. “Situatia pare ca reflecta clar faptul ca volumul de actiuni emise a fost prea mare, pretul a fost prea agresiv, iar multi investitori care au stat la coada sa cumpere nu aveau nicio intentie sa pastreze actiunile”, comenteaza directorul de…

1 Iunie 2012 Bursa

Bursa de la Bucuresti a coborat cu 3,69% si indicele general BET-C a atins cel mai redus nivel din ultimele 33 de luni, intr-o piata in care scaderile severe inregistrate de bursele externe i-au determinat pe investitori sa plaseze ordine de vanzare la preturi din ce in ce mai mici. Un nivel mai redus decat cel de vineri a fost inregistrat de indicele BET-C la 4 septembrie 2009. Raportat la nivelul de la finalul anului trecut, indicele BET-C este cu 4,8% mai jos. Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a atins vineri cel mai redus nivel de dupa 12 ianuarie 2012, iar titlurile SIF-urilor si ale Fondului Proprietatea au dus indicele BET-FI la valoarea din 10 ianurie 2012. Spre deosebire de BET-C, indicii BET si BET-FI sunt inca pe plus fata de finalul anului trecut, cu un castig de 0,9% (BET) si, respectiv, 0,3% (BET-FI). Intrucat vineri in piata au fost prezenti putini cumparatori, investitorii care au vrut sa vanda au fost nevoiti sa duca preturile vizibil in jos…

5 Iunie 2012 Banci

Erste Group si-a majorat participatia la BCR cu 34.500.000 de actiuni, de la 93,04% la 93,27%, in urma ofertei lansate pentru actionarii minoritari ai BCR (oferta nu a fost adresata SIF-rilor). Oferta s-a derulat in perioada 26 februarie – 25 mai 2012, pretul oferit pe actiune detinuta de actionarii minoritari fiind de 1,09 lei (pretul ofertei a fost stabilit in functie de valoarea contabila a BCR inmultita cu pretul/multiplul contabil BRD plus o prima de 50%, astfel ca pretul se ridica la 1.09 RON/actiune). Scrisorile de acceptare din partea actionarilor care vor fi primite in saptamanile urmatoarele vor fi de asemenea luate in considerare. Rata de acceptare foarte buna (60,54%) arata ca actionarii minoritari au considerat oferta ca fiind corecta si atractiva. Investitia totala realizata de Erste Group prin aceasta oferta insumeaza aproximativ 8,4 milioane EUR si reconfirma angajamentul Erste Group fata de BCR si piata din Romania. Erste Group se angajeaza sa lanseze o…