Caracteristic gripei aviare este faptul ca se extinde extrem de repede si poate determina imbolnavirea unui numar foarte mare de persoane. Medicii avertizeaza ca pericolul nu a trecut si ca exista probabilitatea aparitiei unei epidemii in viitor sau chiar a unei pandemii.
In general, iarna, numarul cazurilor de gripa se situeaza in limite normale. Daca insa apar anumite tulpini mai deosebite, fata de care populatia nu are rezistenta si nici vaccinul nu este nimerit pe tulpina respectiva, poate aparea o epidemie. Vara pot aparea viroze din grupa enterovirusurilor, care dau manifestari digestive (varsaturi), febra, dar si respiratorii. Pentru astfel de boli nu sunt vaccinuri, cu exceptia poliomielitei, in cazul careia vaccinarea este obligatorie si gratuita.
Cu totii ne amintim de epidemia de meningo-encefalita de acum cativa ani. Boala este provocata de virusul West-Nile, care se transmite prin intepatura de tantar. Supravegherea epidemiologica se mentine si acum, de aceea nu s-au mai produs izbucniri epidemice. Cei mai afectati sunt oamenii slab imunizati. Din pacate, pentru meningo-encefalita nu exista vaccin.
Virusurile hepatice – virusul hepatitei A se transmite pe cale digestiva. Vaccinul este optional, dar, din pacate, parintii nu-l prea administreaza copiilor, desi costa cateva sute de mii de lei vechi. Sunt suficiente doua doze pe an, la interval de sase luni. – virusul hepatitei B. Pentru acesta exista vaccin si se face gratuit la copii. Si tinerii ar trebui sa se vaccineze pentru ca hepatita B se cronicizeaza intr-un sfert din cazuri si poate duce la ciroza sau cancer. – virusul hepatitei C.
Pentru aceasta maladie nu avem vaccin. Marea problema in Romania o reprezinta consumatorii de droguri, in randul carora este raspandita hepatita C. In 8 cazuri din 10, boala se cronicizeaza si poate duce la ciroza sau cancer hepatic. – virusul hepatitei D, care se seamana cu hepatita B, si virusul hepatitei E.
Boli cauzate de germeni (infectiile)
Bolile cu transmitere aerogena sunt anginele streptococice, foarte raspandite la varsta scolara. Pentru ele nu exista o profilaxie specifica, insa trebuie tratate corect pentru ca pot da, la copii, complicatii la rinichi si la inima. Meningitele care se transmit pe cale aerogena sunt meningite meningococice, iar meningitele bacteriene se transmit aerogen la persoane care sunt predispuse la imbolnaviri (au imunitate scazuta, tulburari genetice, cancere).
Boli cu transmitere digestiva
Din nefericire, Romania ocupa un loc fruntas la acest capitol. Daca in Franta nu au mai fost cazuri de dizenterie de foarte multi ani, in tara noastra exista in continuare. Infectiile cu salmonella sunt si ele frecvente si, din cand in cand, mai apare cate un caz de febra tifoida. Aceasta e o boala a intregului organism, provocata de un anumit tip de salmonella. Mai exista malaria, maladie din import.
Toxiinfectiile alimentare
Un aliment se poate contamina cu un germene inca de la preparare. Germenele elibereaza toxine, alimentul este ingerat si asa ajungem sa ne intoxicam. Toxiinfectiile alimentare mai pot fi cauzate si de stafilococi. E bine de stiut ca branzeturile, chiar si cele sarate de la producatorii particulari, nepreparate in conditii igienice, pot produce imbolnaviri de acest fel, toxiinfectii stafilococice care pot da greturi, varsaturi, dureri abdominale, uneori cu fenomene de soc toxic. Botulismul este cauzat de un microb care se dezvolta in conditii de anaerobioza, adica traieste fara aer, in conserve de carne, de peste, dar si de legume, chiar si in conservele facute in casa, in conditii nesterile.
Obiceiul romanesc de a consuma carne de porc in untura poate provoca, de asemenea, botulism, dar si un anumit tip de carnati, pateu in folie de plastic si chiar unele produse in vid. Toate acestea pot transmite toxina botulinica. Boala este mai mult decat o toxiinfectie digestiva. Este o afectare a sistemului neurologic si poate duce la paralizii severe ale nervilor oculari. Primul simtom e vederea dubla, strabismul si slabiciunea musculara. In timp, se instaleaza paralizia muschilor respiratorii si, in final, decesul. Pentru a preveni botulismul se recomanda prelucrarea termica a conservei. Carnea trebuie preparata bine termic, iar carnatii trebuie prajiti.
In cazul imbolnavirii, este obligatorie internarea sub tratament foarte energic cu ser antibotulinic. Serul se administreaza o data sau de mai multe ori, in functie de forma bolii. Sunt insa si cazuri care necesita respiratie asistata, o saptamana sau doua. In Romania exista ser antibotulinic polivalent, pentru toxinele care se transmit prin legume si carne de porc, dar si pentru cele care se transmit prin conservele de peste. In afara de simptomele digestive, dureri abdominale, greturi, varsaturi, cu sau fara diaree, exista si botulism fara diaree si fara febra, cu uscaciunea mucoaselor si tulburari de vedere care apar foarte repede. Botulismul se poate instala in cateva ore, o zi, dar si dupa cateva zile. O alta poarta de intrare a infectiilor este calea cutanata. Stafilococul auriu, de pilda, circula peste tot, pe suprafete, pe maini, pe fata.
El devine daunator in clipa in care gaseste o poarta deschisa, o leziune a pielii sau a mucoaselor si un teren subred. De exemplu, la un diabetic, o poarta de intrare cutanata poate duce la cangrene sau infectii care pot ameninta viata (septicemii). O alta infectie este tetanosul. Este, de asemenea, un microb care traieste in mediu lipsit de aer. El exista pe sol si poate patrunde in plagi intepate sau murdare. Aceste plagi trebuie spalate si curatate foarte bine. Vaccinarea antitetanica se face in copilarie, dar trebuie repetata la zece ani. Leptospiroza are ca poarta de intrare pielea si mucoasele.
Leptospirozele se gasesc in ape, in subsoluri si in praful contaminat cu fecale si urina de la sobolani. In apa se transmite cel mai frecvent. Apare dupa bai si pescuit. Pielea vine in contact cu apa contaminata, iar microbii patrund prin piele si dau septicemii. Manifestarile sunt: febra, dureri musulare, sindrom meningial, icter, sangerari.
Bolile cu transmitere sexuala
La om, forta care apropie indivizii de sex diferit nu este simplul instinct de reproducere, cum se intampla la animale. Adolescentii nu trebuie sa ignore faptul ca glandele lor sexuale incep sa functioneze si ca, mai mult decat in copilarie, au datoria sa acorde o atentie deosebita ingrijirii trupului si lenjeriei intime. Totodata, trebuie sa stie ca exista anumite boli care sunt transmisibile sexual. Sifilisul este produs de un agent patogen numit treponema. Factorii care distrug agentul patogen sunt: sapunul, dezinfectantul, temperatura mai mare de 50 de grade. Sifilisul se transmite prin sange, iar microbul are o perioada de incubatie de 21 de zile. Se manifesta prin leziuni pe buze, in cavitatea bucala, pe organele genitale. Gonoreea este produsa de un agent patogen, numit gonococ, a carui perioada de incubatie este de doua pana la sase zile. Simptomele sunt: usturime si durere la urinare si secretie purulenta genitala.
Blenoragia este o boala infecto-contagioasa a ambelor sexe si a tuturor varstelor. Este produsa de gonococ. Gonococii nu rezista la o uscare mai mult de o ora -doua, fiind inactivati de caldura umeda – peste 55 de grade Celsius si razele ultraviolete. Gonococul este distrus in cateva minute de antiseptice obisnuite, ca formolul sau nitratul de argint. Tratamentul blenoragiei, ca si al celorlalte boli venerice este profilactic si curativ. Prevenim boala evitand legaturile sexuale intamplatoare cu persoane necunoscute.
Trichomoniaza este produsa de agentul patogen numit trichomonas. Acesta este distrus la peste 50 de grade si se transmite prin intermediul obiectelor de uz personal. Perioada de incubatie este de 10 pana la 70 de zile. Se manifesta prin usturime la urinare, secretie genitala abundenta, congestia mucoaselor organelor genitale. Infectia se mai poate transmite prin instrumentarul genital, obiecte de toaleta intima, WC, strand, bai publice. Se adauga factorii favorizanti, precum solutiile de continuitate a mucoasei vaginale, modificari de pH vaginal, administrarea de contraceptive care modifica echilibrul vaginal biologic, hipovitaminoza, hipoestrogenia, menopauza. La barbat, boala se transmite numai sexual.
SIDA este produsa de virusul HIV, care se transmite pe cale sexuala sau prin sange contaminat. Perioada de incubatie este de la 6 luni la 10-12 ani. Se manifesta prin infectii diverse, cu tot felul de agenti patogeni, in fata carora organismul nu se poate apara. Bolnavul scade in greutate, are febra prelungita, ii este afectat tot organismul. Virusul ataca si distruge in primul rand globulele albe ale sangelui, cu rol in apararea organismului. Pentru a se apara, organismul reactioneaza prin fabricarea de anticorpi specifici. Sunt anticorpi pe care-i evidentiaza testul HIV, asta insemnand ca persoana este seropozitiva, fara semne evidente de boala, putand transmite infectia si altora.
Virusul se transmite numai prin sange, sperma si secretii vaginale, produse biologice in care cantitatea de virusi este foarte mare. Pentru a putea patrunde in organism, virusul trebuie sa gaseasca o poarta de intrare: – raporturi sexuale neprotejate; – prezenta bolilor cu transmitere sexuala creste foarte mult riscul transmiterii virusului; – folosirea instrumentarului medical contaminat reprezinta un risc crescut.
Un singur contact cu virusul HIV este suficient pentru a te infecta. Virusul poate ramane (inactiv) in organism, de la 6 luni la 7 ani, in functie de predispozitia genetica individuala si de o serie de factori favorizanti (infectii repetate etc.). Persoana infectata poate sa transmita virusul prin contact sexual, prin intermediul seringii, sau se poate transmite de la mama la fat. Spre deosebire de vechile maladii transmisibile sexual, in cazul virusului HIV, cel care produce SIDA, nu s-a descoperit inca niciun fel de tratament. Infectia cu virusul herpetic: herpesul genital este, de asemenea, o mare problema de sanatate. Nu se moare din cauza lui, dar e sacaitor si cel mai grav este ca se transmite de la mama la copil.
La noi, mai grav ca la altii
Medicii avertizeaza asupra faptului ca in scoli nu se face suficienta educatie sanitara, iar importanta care se da bolilor infectioase este mult mai mica la noi fata de strainatate. In plus, aglomerarea urbana si constructiile facute fara respectarea normelor de urbanism au dus la cresterea numarului de imbolnaviri. Ar mai fi vorba si de deficiente in vaccinari. Chiar acum cativa ani, lipsa vaccinului antirujeolic a provocat o epidemie. Aceste boli infectioase nu au fost eradicate, in afara de variola si poliomielita. In plus, au mai aparut si s-au raspandit altele. De exemplu, hidatidoza( chistul hidatic) este intalnit cel mai frecvent printre iubitorii de caini care nu-si vaccineaza animalele si nu respecta regulile legate de strangerea si depozitarea fecalelor.
Si pasarile de casa pot provoca ornitoza, o afectiune respiratorie. Adriana Motoc, medic primar la Spitalul clinic de boli infectioase si tropicale Dr. Victor Babes, spune ca daca acum ar aparea o epidemie de gripa aviara, Romania ar fi luata pe nepregatite. Spitalul Dr. Victor Babes nu are nicio dotare pentru tratarea unei asemenea boli, iar la spitalul Matei Bals exista un serviciu de ATI, dar care nu face fata unui numar mare de cazuri.
Dr. Adriana Motoc face un apel catre mass-media, sa informeze cat mai corect oamenii si sa le explice pericolele la care se expun daca nu respecta cele mai elementare reguli de igiena. Si, nu in ultimul rand, spune medicul Adriana Motoc, mai sunt cazuri de imbolnaviri care apar dupa acte medicale. Asta pentru ca in spitale nu exista dezinfectantul potrivit, nu sunt destule aparate, iar in unele locuri inca se lucreaza cu improvizatii. Si ar mai fi un neajuns – in Romania nu este aprobata folosirea imunoglobulinelor care ar trebui administrate copiilor proveniti din mame cu hepatita B. ,,Este o lipsa a ministerului, iar noi sfatuim oamenii sa le procure din strainatate!