Isi poarta statura de Orson Wells cu destula gratie dar si cu sfiala. Pentru ca e gras, nu ia loc pe scaunele asezate in randuri stranse, unul langa altul, unul in spatele altuia. Pentru ca e gras si sfios, se lasa usor pe un soclu rece de gresie, in laterala salii, cam cas fata de scena pe care se aduc obiectele, dar cu o larga panorama catre public.
Cu ochii mari si sfiosi, arunca priviri umede spre cei care liciteaza indarjiti. Ce lume patimasa! El nu cumpara, ci vinde. Ce-ar putea sa cumpere el de la Alis, Monavissa sau Goldart? El care cumpara direct de la vreun doctor pensionar, de la un avocat palit, de la rude, vecini, prieteni de pahar ori neveste excomunicate. Nu e lacom si nu achizitioneaza decat lucruri care se pot plasa in castig, intai pe la clientii fideli, pe care ii anunta ca a intrat in posesia unei raritati, sa treaca pe la el s-o vada, un telefon inainte, sa nu fie la masa la dl X, cel cu actiunile la…
Cand vin, ii asteapta imbracat de casa, da, citea o carte, Vian, a!… Si pusese si un disc, are o colectie de clasici, ramasa de la un unchi, general de brigada cazut la Cotul Donului, ce om!, de la el a mostenit si “Carul cu boi”, de pe peretele din fata, un Grigorescu autentic, pe care unchiul il avea chiar de la pictor. Nu, pe asta nu-l da, e amintire de familie, cati i-au cerut sa-l vanda!, nu, nu, a refuzat, desi putea primi…, in fine, ce rost are, el nu se poate desparti de lucrurile printre care a crescut, ii dau lacrimile cand se gandeste la ele asa cum erau in copilaria lui. Ei, haideti sa vedeti pentru ce ati venit.
Am pus-o aici, langa “Tataroaica” de Iser. Nu-i asa ca stau bine alaturi? Se pun in valoare, una construita in pasta, viguroasa, plina de forta, cealalta, diafana, din scanteieri de lumina si aur. Nu, nici Iserul nu e de vanzare. L-a cumparat deja dna ambasador, o femeie remarcabila, cu un gust desavarsit, ar fi vrut sa le cumpere pe amandoua, dar a oprit-o: Tocmai am vorbit la telefon cu dl Y care mi-a confirmat ca va veni s-o vada. E un cunoscator rafinat, cu un ochi sigur. Nu insistati, il cunosc de mult, mi-as permite sa-l numesc prieten. Ce sa spun, daca nu va fi interesat, o sa va dau de stire, contati. Eu sunt un om de cuvant. Daca un domn nu cumpara, daca altul nu vinde, atunci solutia este Alis sau Monavissa sau Goldart. Si sta cuminte pe soclul de gresie.
Cand se ajunge la opera lui, deschide licitatia, se agita, pluseaza, sare peste treptele successive de crestere a pretului, se inroseste. Cativa se prind in joc, strigare dupa strigare, cartonas ridicat dupa cartonas ridicat. El se lasa usor pe soclul de gresie, cu ochii plecati. A reusit! P.S. La Alis, in licitatia din 13 aprilie, un Nud de Tonitza, estimat la 55.000 lei, s-a vandut cu 250.000 lei (70.000 euro), dupa ce doi spectatori au licitat in forta pana la pragul de 100.000 lei, apoi s-au retras. Castigatorul s-a trezit la 250.000 lei.
