Oamenii mor, resursele critice sunt intinse, insasi esenta libertatii noastre se micsoreaza – si totusi suntem mutati in interior, in vastul spatiu interior al gandurilor si imaginatiei noastre, un loc pe care probabil l-am neglijat.

Dintre toate necesitatile de care suntem acum atat de constienti, artele si contributia lor la bunastarea noastra sunt evidente si, intr-un fel, sunt esentiale pentru izolarea coronavirusului pentru cei dintre noi inchisi acasa. Pentru unii, exista nevoi mai presante. Dar bucuriile de moment, chiar si in circumstante ingrozitoare, vin adesea prin arte si expresia colectiva.

In calitate de lector in ilustratie, incurajez constant studentii sa gaseasca o voce artistica si sa identifice, in aceasta lume aglomerata a imaginilor, cateva pietre de incercare pentru a-si dezvolta propria estetica. Criticul si teoreticianul de arta John Berger a identificat, in actul desenului, ceva care este in mod inerent autobiografic – un proces continuu de rafinare a viziunii care ne muta catre noi intelegeri despre noi insine si despre lumea din jurul nostru.

In aceasta perioada de criza si izolare, rolul artei devine mai central in viata noastra, indiferent daca ne dam seama sau nu. Putem considera cu usurinta marele bufet de media care ne este la dispozitie – si pot fi vinovat de o lipsa de rabdare atunci cand studentilor le este greu sa discerne calitatea in mijlocul unei mari de meme si rasfat artistic amator care, pentru cei nebanuiti, poate parea a fi vrednic. Lipsa de curatare pe internet ii frustreaza pe oameni ca mine, care pretuiesc cultura si contributia ei si, in egala masura, devin rapid batrani si batrani morocanos.

Indiferent daca ne place sau nu, obiceiurile noastre de consum – inclusiv media – ne formeaza cine suntem, valorile, inclinatiile noastre. Sunt un mozaic de credinte care sunt si ele testate in aceste vremuri dificile.

Arta te poate elibera

Eram profesor de liceu in Sleepy Hollow, New York, la 32 de mile distanta de punctul zero, cand au avut loc atacurile din 11 septembrie. A fost o perioada ca acum, care ne-a testat capacitatea colectiva de a intelege o noua normalitate si de a plange vremea de dinainte, care nu se va mai intoarce niciodata. O schisma in constiinta colectiva pe care toata lumea s-a straduit sa o incadreze, chiar si artistii.

Romanul grafic al lui Art Speigelman In The Shadow of No Towers a fost mai putin o naratiune coerenta despre 9/11 decat o incercare de a-si reasambla propriul psihic prin confortul propriilor creatii si prin intermediul benzii desenate in sine.

Oamenii de pe retelele sociale impartasesc playlisturile, melodiile, videoclipurile si chiar lucrarile de arta preferate Netflix pentru a ajunge dincolo de izolare si a impartasi ceea ce le place. Este naiv sa credem ca astfel de liste sunt simple schimburi ocazionale de divertisment placut si recomandat. Sunt o exteriorizare a personalitatii celui care face liste: pasionat de romantism, iubitor de comedii, cautator de senzatii tari, fan de groaza si pasionat de documentare obscure.

In aceasta perioada de restrictii, televiziunea, filmul, cartile si jocurile video ne ofera sansa de a fi mobil. Sa te misti liber intr-o lume fictiva intr-un mod care acum este imposibil in realitate. Arta ne leaga de strain, exotic si imposibil – dar, in contextul nostru actual, ne conecteaza si la o lume in care orice este posibil. O lume care nu ne sta la indemana deocamdata.

Lumea in care ne trezim este o realitate contrafacuta. Lucrurile arata la fel. Spre deosebire de acele filme acum familiare, coborarea umanitatii nu este evidenta in amestecul lent de zombi gemeti, cu ochi sticlosi. Amenintarea cu care ne confruntam pare ca acele filme horror inteligente precum The Blair Witch Project, Paranormal Activity si filme mai recente precum The Quiet Place unde vedem rar sursa groaza. Momentul actual este cel mai bine inteles ca un fel de zumzet scazut de anxietate, ca bazaitul unui stalp pe un camp.

Lumea care a fost, lumea care este

In calatoriile mele in Kenya in 2019 si mai precis Nairobi, am desenat in mod regulat. Lucram la proiectul de cercetare Tupumue, care masoara capacitatea pulmonara a 2.600 de copii cu varste intre cinci si 18 ani din doua zone din Nairobi: asezarea informala Mukuru si zona bogata adiacenta Buruburu.

Echipa de cercetare a colaborat cu artisti locali, profesori si membri ai comunitatii pentru a dezvolta metode creative participative pentru a se angaja cu cele doua comunitati in studiu. Desenele surprind impresiile mele despre strazile vibrante din Nairobi si in special despre Mukuru, o mare asezare informala, este o inundatie viscerala in simturi.

In timpul unui eveniment in care ne-am deplasat prin Mukuru in procesiune, testand metodele noastre creative de sensibilizare, care au inclus papusi, creatii de arta (inclusiv graffiti), cantec si dans, un coleg, cercetand multimile de copii si oameni de pe drumurile inguste si prafuite, a spus: „Nu as vrea sa vad ce i-ar face un virus acestei populatii”.

Acum vedem acest lucru in desfasurare si imi fac griji pentru toti acei oameni care traiesc in apropiere. Autoizolarea si partajarea listelor Netflix este un lux absurd pentru oamenii de aici care locuiesc inchisi in baraci mici, de otel. Viata era grea inainte de COVID-19. Dupa, ar putea fi insuportabil.

O viata in izolare nu este nimic nou, comunitati ca aceasta au fost izolate si invizibile pentru marea majoritate a lumii de mult timp. Este cosul de gunoi al capitalismului. Cand capitalismul tuseste, aceste comunitati pierd.

Deci, ce ramane cu artele izolate? S-ar putea sa fie prea devreme pentru a scrie acea carte si a picta acea imagine care surprinde zgomotul de anxietate pe care o simtim cu totii. Probabil ca avem nevoie de mai mult timp, iar artistii au nevoie de mai multe rasarituri si apusuri pentru a se ridica si a cadea pe casele pline si nervoase. Au nevoie de mai mult timp pentru a asculta sunetele vietii intrerupte si pentru a plange „lumea care a fost”, urmarind-o plutind mai departe in umbra.