Eu sunt un mare fan bricege elvetiene, mai putin fan lanterne fiindca cu iluminatul ma descurc mai usor. Asa incat deoarece baietii castiga bricege elvetiene si fetele lanterne, m-am gandit sa scriu o povestioara in afara concursului care ofera aceste premii. Dar va indem sa participati cu incredere, e foarte fun si povesti cu apa avem toti, banuiesc.
Mai demult, demult de tot pe cand puricele se potcovea sau ceva de genul asta, plecasem intr-un fel de calatorie initiatica cu trenul si pe jos, prin sudul tarii. Si-anume m-am invartit pe langa Dunare, cu gandul sa ajung cumva in Delta. N-am mai ajuns.
Pe langa Cernavoda insa, pe unde bateam eu locurile pe jos, inarmata cu un bat impotriva cainilor si o sticla de Frutti Fresh (vremuri grele, sarace, Cola era scumpa), am dat peste un fel de sat, dar nu era chiar sat caci nu avea nici un semn. Sa zicem ca era o asezare pe marginea drumului. Si mi-a placut mie tare mult acolo, nici n-aveam incotro ca eram moarta de oboseala si de foame. M-am imprietenit cu o familie de localnici, si contra unei sume modeste am stat la ei cateva zile, intr-un fel de regim de pensiune, adica ii ajutam la treaba si ei imi dadeau si de mancare. Cu ocazia aceea am mancat si eu peste. Cred ca mai mancasem de vreo 4-5 ori inainte si am mai mancat de 4-5 ori dupa.
Intr-o zi, eram la peste cu acesti oameni draguti, intr-o lotca, care era legata de o buturuga de pe mal. Noi, “copii”, eram bagati pe jumatate in apa, si ne invarteam pe langa ea, facand diverse, mai mult ei ca eu nu faceam nimic. De lotca era atarnat un colac din acela de salvare, legata tot cu o funie, asa ca m-am tinut de el si ma alaceam in apa, tinandu-ma mai in spatele barcii, sa nu se vada ca ma sustrag de la activitati. Apa tragea lotca, funia ajunsese intinsa, eu ma balaceam cu colacul, cand domnul, seful familiei, zice:
“Fugi dupa plasa aia ca a luat-o apa, hai mai repede ca nu vezi ca se duce…”. Cand ma uit, o punga de plastic cu naibastiece inauntru o luase agale pe apa, indepartandu-se de barca, si eu, fiind cel mai aproape, trebuia sa o iau. Si ma contorsionez, smucesc lotca cu cei doi copii ocupanti (care pica in apa), indreptand-o in directia pungii, si, tinandu-ma ferm de colac, intind picioarele si apuc cu degetul mare de la picior plasa, tragand-o spre mine.
Trimufatoare, o apuc si o arunc in barca, si apoi ma uit ca sa vad cei doi copii uzi si taticul holbandu-se la mine ca la alta aratare.
“Ce dracu’ faci?” “Pai am luat punga!” “Da’ de ce ai smucit barca si ai facut minunatiile celea? Nu era mai usor sa inoti pana acolo? ” “Pai…vedeti…eu nu stiu sa inot…”
Si-l vad pe om ca se albeste la fata si incepe sa traga barca, strigandu-mi sa ma tin bine de colac. Nu mai stiu cat de adanca mi-a zis ca era acolo apa, dar era adanca si mai era si nustiuce curent. Albise omul instant cand si-a dat seama ca la mintea mea si paispe bani puteam sa dau drumul la colac ca sa iau plasa, fiindca mi se parea ca sunt tot in apa mica de la mal.
Parca nu suna atat de funny povestita ca intamplata, dar sincer eu atunci am ras de-am innebunit, bineinteles fara suportul celorlalti, care erau nervosi din diverse motive. Imi pare rau ca pe vremea aia nu erau mobile cu camera, ca meritau o poza, cu fetele alea .
