Daca suntem egoisti? Pai de ce nu am fi…Incerc sa raspund un pic unei idei propusa de Cabral. Egoismul se naste fie din saracie, fie din competitie, din nevoia de supravietuire intr-un domeniu sau pur si simplu pe lumea asta. Se invata de acasa, din momentul in care esti impiedicat sa iti daruiesti jucariile altor copii, sa le faci temele, sa le dai mancarea ta. Ti se preda invaluit in fraze de bun simt. Mai departe, devine o nevoie si ti-l dezvolti singur.
Unii dintre noi invata lectia greu. Ajungem la maturitate daruind, si cand ni s-a luat prea mult, verificand bilantul ne gasim pe minus, egoismul devine feroce, ca orice boala de copii facuta la batranete. “Ma voi gandi doar la mine de acum”, “am dat prea mult si nu am primit nimic in schimb”, “daca nu ma gandesc eu la mine nu o va face nimeni”.
Nu e asa.
Ajungem sa confundam impulsul normal de a fi primii, de a fi cei mai buni, nevoile noastre si dorinta de a ne fi bine cu egoismul. Ne exageram sensibilitatile si necesitatile pana la a-i elimina pe ceilalti. Ajungem sa nu mai raspundem la o simpla intrebare, fiindca e pierdere de timp: “ce, nu poti sa cauti pe google”? Ajungem sa fim egoisti fata de omul de langa noi, cerandu-i sa ne respecte gropile si denivelarile, cu impresia ca nu mai merita sa daruim si noi (am mai daruit inainte, si…).
Ajungem de fapt sa nu il mai cunoastem deloc pe cel de langa noi, fie el partenerul nostru, colegul, parintele, vecinul de la trei, cersetorul din colt sau copilul. Fiindca timpul nostru a devenit cel mai pretios, linistea noastra cea mai importanta, locul nostru in marele rand singrurul care mai merita atentie.
Cand eram mica imi daruiam jucariile in parc. Sunt constienta ca prelungirea acestei practici duce la o gaura in bugetul parintelui. Fiind un copil incapatanat, am refuzat sa mai primesc alte jucarii, cata vreme placerea de a le darui ai departe unui copil caruia ii placeau mai mult imi era refuzata. Aveam desigur jucariile dragi pe care nu le-as fi dat niciodata. Gaseam in asta un echilibru de satisfactii pe care l-am pierdut partial. Dar nu de tot.
Inca imi mai face placere sa pierd o jumatat de zi dar sa stiu ca am ascultat un prieten care avea nevoie de un sfat. Inca ma mai duc eu dupa mancare, daca sunt colegii prea ocupati. Si eu sunt ocupata. Dar imi face placere sa ii vad cum se bucura cand au uitat de masa si le apare sandvisul in fata. Imi face placere sa mai fac un proiect cuiva care nu isi gaseste timpul sa invete photoshop si director 8. Ma bucur sa cedez un loc in autobuz, sa dau prioritate, sa car sacosele cuiva chiar daca ma grabesc, sa daruiesc ultimul pahar de cola.
Si ma bucur sa tin ochii deschisi. Sa vad ca din cand in cand imi apare un sandvis sau o cana de cola pe birou, sa ma bucur cand colega mea primeste un parfum si mi-l da mie, cand la coada la casa cineva ma lasa in fata fiindca am mai putine cumparaturi, cand vecinul parcheaza mai incolo ca sa am loc, cand cineva imi face cartofi prajiti la unu noaptea.
Toate astea ni se intampla tuturor. Rasplata daruitului este bucuria de observa, de a nu trece pe langa darurile pe care le primesti la randul tau.
Cineva, citat de mine pe aici, spunea: “sa ne declaram dragostea cand suntem obositi, sa spunem te iubesc tocmai cand nu avem chef, cand suntem suparati…”. Asta se poate extrapola la toate relatiile intre oameni.
E foarte important sa nu uiti niciodata ca in viata iti esti prioritatea numarul unu. Este foarte adevarat ca in esenta suntem singuri si singuri responsabili pentru traiul nostru bun, pentru linistea si pentru fericirea noastra.Dar singuri pe lume nu suntem. Trebuie sa ne dam seama de asta in fiecare zi, cand privim persoana langa care ne trezim, portarul de la bloc, colegul de munca, mama, copii, casiera de la supermarket.Fa o bucurie astazi cuiva. Raspunde cu “da” la o rugaminte, parcheaza tu in spatele cladirii, adu pufuleti la serviciu, cumpara flori sotiei fara nici o ocazie, ia o jucarie copilului, deschide ochii putin la nevoile celor din jur. Si tine-i deschisi, vei fi surprins cate fac ceilalti pentru tine.
Cabral, sper ca asta raspunde provocarii tale :-).
