Majoritatea evita locuitul in campus in timpul facultatii. De ce? Motivele sunt diverse : unii se tem de colegii mai mari, care pot face glume “nesarate”; altii se tem ca vor muri de foame; iar altii prefera un spatiu mai restrans, mai personal, adepti ai intimitatii. Exista si avantaje, dar si dezavantaje ale locuitului in camin. Sunt, insa, si unele situatii in care intalnim doar avantaje ~ unele camine intretinute~, insa si situatii cand intalnim doar dezavantaje. De asemenea, pot fi echilibrate. In acest top 10, mi-am propus sa fac o trecere in revista a catorva avantaje, dar si dezavantaje ale statului in campusurile studentesti.

1.Avantaj din punct de vedere financiar.

Ajungand pe bancile facultatii si , mai ales, locuind la sute de kilometri distanta, este favorabil sa prinzi un loc la camin. Locurile oferite de facultati studentilor sunt, insa, limitate, asa ca, va trebui sa lupti pentru o medie mare la admitere. Totodata, locurile se pot obtine si pe caz social. Suma platita lunar la camin este modica(in jur de 150 lei cu subventie). Din aceasta cauza, caminul oferit de facultati este mai avantajos decat locuitul in chirie, gazda, la camine particulare, unde preturile sunt mult mai ridicate, iar conditiile nu sunt chiar la nivelul asteptarilor. Daca ne referim la confort, imparti camera ori cu o/un singur/a coleg/a , ori cu 3 sau 5 colegi; depinde de camin. In privinta bailor, unele camine au baia in camera, altele au baia pe palier, fiind prevazute cu o chiuveta in camera.

2.Cunostinte.

Cunosti oameni noi! Acesta este un alt avantaj al statului in camin. Acesti oameni pe care ii cunosti iti pot deveni prieteni pe viata, poti lega prietenii trainice.

3.Iesiri.

Ai un sentiment placut de apartenenta la un grup, atunci cand esti cautat de tovarasii tai din camin si invitat la o terasa. Va puteti impartasi pareri despre facultati, familie, prieteni, va puteti distra.

4.Cantece la chitara.

Sunt convinsa ca toti cei ce au locuit in camin isi mai amintesc de colegul ca parul lung prins in coada, care ne incanta in fiecare seara cu melodiile sale la chitara. Sunetul de chitara se aude extraordinar de frumos, facandu-ne frumoase zilele. Acompaniat si de altii, colinda caminele in ajun de sarbatori, pentru a oferi banii oamenilor sarmani.

5.”In familie”.

In caminele mai mici(cu 2,3 etaje), oamenii se cunosc mult mai usor intre ei, iar in week-enduri, cand unii nu pot merge acasa, isi stabilesc planuri in comun. Pot iesi in campus la un gratar, il pot face chiar ei si se pot bucura cu drag de timpul petrecut impreuna.

6.Ma imprumuti si pe mine?

Imprumuturile intre vecinii de camin arata, din nou, un echilibru placut. De multe ori, se intampla sa iti ciocane vecinul sau vecina in usa si sa te roage sa ii imprumuti sare, zahar, cafea, aspiratorul, uscatorul de par, etc..

7.Meci, concerte.

Vorbim, din nou, de iesiri in aer liber. Va puteti strange mai multi si mergeti impreuna la un concert sau la un meci de fotbal. Cantati, dansati, strigati, urlati impreuna! Oricum ar fi, este imposibil sa nu va simtiti bine in compania prietenilor.

8.Solidaritate.

Cand venim de acasa, intindem cu totii pe masa ceea ce am adus si mancam impreuna. Solidaritatea este un cuvant-cheie al celor ce locuiesc in camine. Servim impreuna din alimentele pregatite de familie, simtindu-ne ok. Mai ales, in caminele in care sunt si cate 4, 6 persoane in camera.

9.Fun sau liniste?

Depinde de cum isi doreste fiecare. Exista camine, in care linistea este in toi, insa, exista si camine, in care este necesara interventia jandarmilor. Unii isi doresc galagie, distractie; altii, sunt adeptii linistii. Aici depinde de caracterul fiecaruia si de ceea ce isi doreste de la sine si de la viata.

10.Curat?!

Ajungem la dezavantaj. In multe cazuri, caminele studentesti sunt murdare. Fiind atat de multe persoane, femeile de serviciu nu pot curata intruna dupa fiecare. Se pot instala, astfel, micile necuvantatoare: gandacei, soricei, furnicute. Trebuie sa fii inarmat, pentru orice eventualitate cu un spray impotriva insectelor sau graulet pentru soareci. Daca vorbim de curatenia din camere, intervine din nou subiectivismul. Unii pot pastra camera asa cum au primit-o, avand grija de ea; insa, alti o pot distruge, nefacand curatenie.