Zilele trecute am vazut un film, nimic pretentios, un film usor, romantic dar, in care, eroina principala primeste o replica foarte interesanta, un sfat de viata fericita, a carei esenta se poate sintetiza in fraza: invata sa traiesti cu tie insati, sa-ti placa viata ta asa cum este si abia atunci vei fi fericita.
Aceasta replica m-a pus pe gaduri si am inceput sa meditez la cee ce se intampla in jurul meu. Din pacate am constatat ca aceasta materie nu se preda nicaieri si ca suntem in deficit de invatare in ceea ce priveste viata de zi cu zi.
Am inceput sa observ oamenii din jurul meu si am ramas cu un gust amar si cu un million de intrebari care incep cu celebrul “de ce…”.
Suntem copii, fara prea multe griji in fata vietii dar ne dorim sa fim mari. Avem parintii ideali dar parca un coleg are ceva in plus pe care il vrem si noi. Mergem la scoala pe care ne-o dorim dar tot nu suntem multumite cu ceea ce facem, oricum vrem sa terminam mai repede studiile ca sa fim libere, orice ar insemna asta.
Trecem prea reede prin copilarie si adolescenta fara sa profitam de momentele unice pe care viata ni le daruieste.
Si, intr-o zi, suntem adulte. Mergem la interviuri, ne angajam, ne bucuram de noul statut pret de un an apoi incepem sa visam la zilele libertatii recent pierdute.
Atunci cand ne dorim ceva mai mult pentru noi si familia noastra nu este un lucru rau. Rau este sa nu fim deloc multumite cu ceea ce avem, sa visam mereu la viata altora.
Sa stim sa ne manageriem viata, orele, minutele, cu cat mai multa bucurie.
Curatenia pe care o facem in casa ar trebui sa fie o mare bucurie nu o corvoada. Pana la urma asta este ceea e ne-am dorit, nu? Sa fim independente, sa ne aranjam casa si rafturile in stilul personal. Dar nu… noi ne simtim frustrate ca nu avem si noi menajera ca nu stiu ce cunostinta de-a noastra.
Daca avem o viata sociala prea intena ne dorim linistea caminului insa, atunci cand, dintr-un motiv sau altul ajungem sa stam mai mult in casa, oftam si ne intrebam cu ce am gresit de nu putem sa socializam.
Cand suntem singure ne dorim o relatie de cuplu insa, in momentul in care aceasta reatie exista si se dezvolta, visam la libertatea celor singuri.
Oare ce mechanism ar trebui activat astfel incat sa ne putem bucura cu adevarat de ceea ce avem?
Viata ar fi mai frumoasa, mai usoara, zambete largi ni s-ar intipari pe fata si atunci nu am mai spera, in secret, la altceva. Cel mult ne-am dori completari, ceea ce reprezinta dorinta de progres.
Probabil ca mai este ceva ce conteaza si pe care, fara sa vrem, il dezvoltam in noi, un sentiment care ar trebui inlaturat: frica de asumare.
Eu cred ca, daca fiecare dintre noi si-ar asuma viata, cu tot ceea ce ne aduce ea, bun si rau, lumea ar fi mult mai fericita. Si, mai cred ca, foarte important este ca, fiecare dintre noi, sa traiasca momentele in clipa in care se desfasoara, nu inainte, nu dupa, si sa le savureze. Apoi, ar mai trebui sa ne detasam putin de ceea ce se intampla in fiecare etapa a zilei: cafeaua si dusul de dimineata, serviciu cu task-uri si colegi, drumul spre casa, familia, intalnirile cu prietenii, reuniunile de familie, partenerul, treburile casnic, vacantele, etc.
Nu stiu daca si voi sunteti de acord dar eu una sunt convinsa ca, mai mult de jumatate din viata noastra se scurge intre regrete si amintiri prea recente ca sa se poata transforma in album de familie.
Asadar dragele mele, sfatul meu pentru aceasta saptamana este sa va straduiti putin mai mult si sa invatati sa traiti fericite cu voi insiva. Doar in acest fel veti avea satisfactii alaturi de viata pe care v-ati ales-o sau in care v-ati trezit.
