Fusta este, alături de rochie, articolul de vestimentație specific feminin, care pune cel mai bine în valoare calitățile fizice. Există mai multe modele de fuste damă, care pot fi alese în funcție de conformația corpului, de ocazia la care urmează să fie purtate și, bineînțeles, de preferințele personale.

Fustele scurte

Aceste modele de fuste damă nu depășesc linia genunchilor și au meritul de a pune în evidență picioarele. Printre cele mai populare se numără fusta mini, care a fost la mare modă începând cu ani 1960. Este recomandată în special pentru femeile care au picioare lungi și subțiri, însă nu reprezintă o opțiune potrivită în cazul unor picioare mai groase. Pot fi asortate atât cu tocuri gen stiletto, cât și cu sandale elegante.

Fusta pantalon reprezintă un model care a fost în vogă ceva mai recent, mai precis în anii ’90 ai secolului trecut. Sportivele au avut un mare merit în lansarea acestei mode. Este vorba fie despre jucătoarele de tenis, care le asortau cu tricouri polo, fie despre practicantele ciclismului. Chiar și astăzi, acest stil este adoptat îndeosebi de femeile cu un stil de viață activ. Un avantaj al acestei alegeri e reprezentat de faptul că pune în valoare aproape orice siluetă.

fuste dama

Fuste damă de lungime medie

În această categorie se încadrează acele articole cu lungimea până la genunchi, eventual cu unul-două degete mai jos sau mai sus. De exemplu, fusta plisată este unul dintre modelele care avantajează majoritatea femeilor, indiferent dacă au sau nu kilograme sau centimetri în plus în diferite zone ale corpului, cum sunt cele din colectia MillaMilla. Elegante și feminine, se asortează foarte bine cu o bluză. Fetele mai scunde le apreciază deoarece talia înaltă și pliurile produc un efect vizual de alungire a trupului.

Modelul A-line își datorează numele faptului că forma este asemănătoare cu cea a primei litere a alfabetului sau, și mai precis, a unui triunghi cu vârful în sus. Tocmai de aceea, au meritul de a pune în evidență zona taliei, ascunzând totodată șoldurile late.

În mediul corporatist, se poartă frecvent fuste damă tip creion, drepte și strâmte pe coapse. Ele sunt asortate de regulă cu cămăși sau chiar cu sacouri și au meritul de a combina feminitatea cu impresia de putere.

Fustele lungi

În această categorie intră articolele vestimentare a căror lungime ajunge până la gleznă, indiferent dacă acoperă sau nu această zonă anatomică. Una dintre alegerile ideale pentru a fi purtate zi de zi este reprezentată de fusta maxi, care se poate încadra cu mai multe tipuri de încălțăminte, de la pantofi eleganți până la sandale joase ori chiar teniși. Preferate pe vremuri de adeptele stilului hippie, astăzi fac parte mai degrabă din ținute urban casual.

Fusta cu croială petrecută Pareo este potrivită de asemenea în mai multe împrejurări, în funcție de culorile alese și de materialele din care este realizată. Multe femei o păstrează pentru ocazii precum festivalurile muzicale sau city-break-urile în orașe aflate pe țărmul mării.

Acestea sunt numai câteva dintre cele mai cunoscute exemple, din multitudinea de modele de fuste damă existente. Alege-le pe cele care îți pun cel mai bine în valoare calitățile naturale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here